Știri de interes
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării și profesor universitar, a explicat că succesul în educație nu mai constă în simplul transfer de informații (care se găsesc la un click distanță), ci în dezvoltarea de competențe echilibrate, bazate pe o triadă importantă: cunoștințe, proceduri și...
Părinţii îşi doresc ca cei mici să crească sănătoşi, puternici, să obţină rezultate bune la şcoală şi să devină adulţi empatici şi echilibraţi. Uneori însă, modelul idealizat al copilului „perfect” ajunge să determine aşteptări nerealiste, ceea ce complică lucrarea de zi cu zi.
Un studiu internațional realizat de brandul Joolz, în colaborare cu Attest, a analizat experiențele a peste 2.000 de părinți din opt țări. Rezultatele arată clar: a fi părinte în zilele noastre este mai solicitant ca oricând.
O femeie din Germania a născut cvintupleţi într-un spital din Berlin, informează DPA, potrivit AGERPRES.  
EXCLUSIV
Cum ar trebui să reacţioneze un părinte atunci când copilul său îi spune: „Sunt homosexual”? Pentru mulți părinți, un astfel de moment vine însoțit de emoții intense, surpriză, confuzie, teamă sau chiar vinovăție.
Un mesaj public al ministrului Educaţiei atenţionează că imaginea cadrelor didactice poate fi afectată de modul de exprimare în timpul protestelor sau al nemulţumirilor: „Societatea se uită la noi… şi nu este în regulă să-şi formeze o imagine de multe ori proastă în baza unor exprimări pe care...
Un studiu recent arată că aproximativ 86% dintre români își doresc ca Programul „laptele școlar” să continue. Numai anul trecut, peste 900.000 de elevi au beneficiat de distribuirea laptelui și a altor produse lactate în școli.
Mulți dintre noi credem că părinții noștri se descurcă întotdeauna, că știu exact ce fac și că nu au nevoie de ajutor
EXCLUSIV
Psihologul Daniela Gavankar explică, în emisiunea Părinți Prezenți cu Loredana Iriciuc, că perfecționismul nu este o calitate, ci un semn al traumei. Află cum se transmite exigența din copilărie!
Ministrul Educației a vorbit despre diferențele mari dintre notele obținute de elevi la școală și rezultatele de la Evaluarea Națională și Bacalaureat, subliniind că lipsa unor standarde unitare de evaluare și notare este una dintre cele mai mari probleme ale sistemului de învățământ.
Pe fondul exploziei înregistrate pe data de 17 octombrie într‑un bloc din Rahova, care a distrus două etaje şi a provocat trei decese şi 17 răniţi în Capitală, liceul învecinat a fost puternic afectat de suflul deflagraţiei.
Să spui „nu” este important în parenting, dar stabilirea limitelor nu se rezumă la acest cuvânt. 
Medicul pediatru Mihai Craiu avertizează că tot mai mulți copii din România au deficit de vitamina D. Explică de ce suplimentarea zilnică și joaca la soare sunt vitale pentru sănătatea lor, mai ales înainte de venirea frigului.
Adda a postat recent un video pe TikTok care a stârnit valuri de râsete și comentarii simpatice.
Unul dintre cele mai importante momente pentru părinți este atunci când copilul face primii pași. Este firesc să vrem să-i cumpărăm prima pereche de pantofi, însă specialiștii recomandă ca în primul an de viață bebelușii să nu poarte încălțăminte.
Un băiat de 14 ani și-a pierdut viața în Briançon, Franța, după ce a participat la o provocare TikTok în care era remorcat pe o saltea de o mașină. Evenimentul tragic atrage atenția asupra pericolelor viralizării pe rețelele de socializare.
Părinții nu sunt perfecți și învață neîncetat pe parcursul drumului de a crește copii.
Când un copil vomită, mulți părinți cred că o bucată de zahăr îl poate calma. Dar este această soluție eficientă? Medicul pediatru Emmanuel Delmas explică ce este corect să faci.
Daniel David, ministrul Educației, a declarat că organizarea concursului de titularizare în sistemul preuniversitar nu e garantată pentru anul viitor, dar consideră că acest fapt „nu e o problemă”.
Într-o intervenţie recentă, Daniel David, ministrul Educaţiei, a explicat de ce Sistemul românesc de învăţământ are, declarativ, un număr mai mic de ore pe parcursul unui an şcolar comparativ cu media OECD, deşi elevii stau multe ore pe zi în şcoală.  
Matematica nu trebuie să fie sinonimă cu frustrare sau sentimentul „nu sunt bun la numere”. 
Într-o lume ideală, fiecare ar trăi pentru sine și nu s-ar îngrijora prea mult de cei din jur. 
Armando Bastida, asistent medical specializat în pediatrie, atrage atenția: „Copiii nu se nasc cruzi sau abuzivi, ei învață observându-ne” . Specialistul pediatru explică zece comportamente ale adulților care pot transforma copiii în agresori.
Măsuri de precauție la unitatea de învățământ.
Pediatrii din Spania trag un semnal de alarmă: accesul la o creștere sănătoasă, la servicii de pediatrie de calitate și la resurse preventive adecvate nu ar trebui să fie determinat de zona geografică sau codul poștal al familiei.  

pixel